“Arsenal şi Liverpool l-au vrut pe Daminuţă, dar el a ales Inter”
Florin Iacob, impresarul lui Cristian Daminuţă, spune că jucătorul achiziţionat de Inter Milano a dezvăluit că în afară de campioana Italiei, pentru semnătura mijlocaşului s-au mai “bătut” Arsenal şi Liverpool.
„Daminuţă este oficial jucătorul lui Inter. Daminuţă a semnat un contract pe patru ani şi nu a plecat cu forţa, mai ales că şi Arsenal şi Liverpool l-au vrut. La categoria sa de vârstă, Daminută este unul dintre cei mai buni jucatori din lume. Domnul Iancu l-a trimis la puşcărie împreună cu familia lui, când i s-a spus că vrea să plece. Daminuţă întră în categoria marilor speranţe. El va face parte din echipa primavera, iar săptămâna viitoare va pleca cu Mourinho într-un turneu în Elveţia. Nu s-a întâlnit încă cu Cristi Chivu, urmează”, a spus Florin Iacob, agentul jucatorului la Sport.ro.


