Fotbaliştii Timişoarei către Iancu: “Ne plăteşti!?”
Fotbaliştii lui Uhrin au fost la un pas de grevă înaintea meciului cu Rapid, din cauză că primele de joc nu sunt achitate, fiind restanţe încă de anul trecut.Înjumătăţiţi de conducere, banii pentru calificarea în Cupa UEFA, 15.000 de euro, nu au fost încă plătiţi, deşi noul sezon a început de şase etape. La asta se adaugă nemulţumirile fotbaliştilor aduşi în ultimele şase luni, care aveau promise mai multe beneficii, cum ar fi casă şi maşină, dar nu le-au primit.
Picătura care a umplut paharul a fost condiţionarea plăţilor în funcţie de rezultatul meciului cu Rapid. Exasperaţi, o parte din jucătorii străini au fost pe punctul să refuze să intre în cantonament înaintea ultimei etape, fiind convinşi cu greu în vestiar, după ce li s-a promis rezolvarea problemelor în zilele acestea. Elevii lui Uhrin au jucat pe viaţă şi pe moarte cu Rapid, uitând parcă de toţi banii, şi au câştigat în inferioritate numerică. După meci însă, au ridicat mâinile spre tribuna oficială, acolo de unde Marian Iancu a lipsit. În schimb, vicepreşedintele Emil Roşianu a văzut gestul, iar la ieşirea de pe stadion a promis că toate restanţele financiare vor fi achitate. Ba mai mult, Roşianu a precizat că jucătorii vor avea o oarecare libertate în stabilirea sumei care li se va plăti: „Prima de joc este confidenţială, dar este stabilită de ei, de jucători”.


