Bănăţenii s-au temut prea mult de un Rapid care n-a mai strălucit ca altădată, iar giuleştenii au realizat târziu că la Timişoara nu e chiar imposibil să învingi. Meciul a fost decis cu inima, nu cu fotbalul. Goga n-a uitat că a încurcat Rapidul şi când retrograda cu „U“ Cluj, chiar în Giuleşti, şi a fost principala armă a gazdelor în debut. Nu l-a învins însă pe Pardo, chit că acestuia îi cam aluneca deja mingea printre mâini. Prima repriză s-a sfârşit tactic, nespectaculos după pretenţiile unui derby.

Poate şi Peseiro s-a plictisit şi l-a introdus pe Spadacio, care imediat a ratat cea mai mare ocazie (min. 55). Spectacolul a început abia când Sretenovici a fost eliminat pentru un cot în faţa lui Lazăr (62). Adus ca atacant, Magera a devenit fundaş central la Poli, probabil pe criteriul înălţimii de 1,96, Uhrin neavând altul de meserie la dispoziţie. Rapidul a forţat, Magera a respins tot, a urcat în atac la faze fixe, mai era un pic şi acoperea şi postul de închizător dacă Alexa ar fi fost şi el eliminat, cum ar fi trebuit, în minutul 70. Spiritele s-au încins, tribunele s-au trezit, viteza a crescut. Dar parcă fotbalul în zece e mai uşor, iar Rusici a speculat în ultimele minute gafa lui Pardo. Au fost puţinele minute în care gazdele au jucat cu inima, ca pe vremea când Anton Doboş era la Timişoara. Mesajul era clar în mintea tuturor spectatorilor: “Fii tare, Toni!”