Roşianu: „Am deraiat Rapidul”
Vicepreşedintele lui Poli Timişoara era încântat după ce echipa sa a câştigat împotriva giuleştenilor, scor 1-0, mai ales că trupa lui Peseiro era considerată cea mai în formă în startul sezonului.
„S-a observat imediat că după ce am rămas în inferioritate numerică, jucătorii au fost mult mai motivaţi şi au muncit mult mai mult. Dar de când a început meciul eu zic că noi am fost echipa cea mai bună şi meritam mai mult victoria. Am respectat tradiţia ca echipele importante să piardă la Timişoara şi ne dorim să o ţinem tot aşa. În rest ce să zicem, am deraiat Rapidul la Timişoara”, a spus Roşianu.
Pe de altă parte, în Cupa UEFA împotriva lui Partizan oficialul de pe Bega se aşteaptă la mai multe goluri în prima manşă, programată pe data de 18 septembrie la Timişoara. „Cred că meciul cu Partizam trebuie abordat mult mai ofensiv şi trebuie să înscriem mai multe goluri pentru a putea să ne calificăm”.


