Uneori, fotbalul nu e decis nici de tactică, nici de vreo execuţie spectaculoasă, ci cu inima. Uneori e vorba de inima slabă, uneori de una puternică, alteori de ambele. Inima slabă a fost ieri, la Timişoara, a lui Pardo. Sau veriga slabă. Goga i-a testat mănuşile unsuroase din primele minute, doar când era la retrogradata „U“ Cluj, îi reuşise în Giuleşti cu Coman, nu cu înlocuitorul său… Pardo a scăpat însă iniţial cu faţa curată şi poarta neafectată.

Încet-încet giuleştenii şi-au adus aminte că doar Peseiro e în îndepărtata lojă oficială, nu şi indicaţiile lui. Aşa că s-au apărat tot mai sus, iar pericolul s-a mutat la poarta bănăţenilor. Pericol statistic, pentru că repriza s-a încheiat tactic, deci nespectaculos la pretenţiile unui derby. Poate şi Peseiro s-a plictisit şi l-a introdus pe Spadacio, care imediat a ratat cea mai mare ocazie (min. 55). Spectacolul a început abia în ultima jumătate de oră. Adus ca atacant, Magera a început meciul ca mijlocaş, iar apoi a devenit fundaş central pe criteriul înălţimii de 1,96 după eliminarea lui Sretenovic.