EXCLUSIV / Grigore transferat la Vaslui! Dică la Timişoara!
Nicolae Grigore a ajuns la un acord cu formaţia FC Vaslui. Mijlocaşul urma să intre din iarnă în ultimele şase luni de contract cu Rapid, iar giuleştenii riscau să nu mai încasese niciun ban din transferul jucătorului. Altfel, Emil Dică, pus pe liber din vară, de antrenorul Jose Peseiro, s-a înţeles cu FC Timişoara.
Contactat de ProSport, acţionarul minoritar al Rapidului, George Copos, a confirmat despărţirea de cei doi jucători.
“Nicolae Grigore a fost transferat definitiv. Pentru el era important să joace, pentru că la Rapid nu era titular. Noi trebuie să ne gândim la performanţă şi să lucrăm cu oameni profesionişti. Şi Dică va pleca la Timişoara, din aceleaşi motive”, a declarat în exclusivitate pentru ProSport Copos.


